ma urnesc… incet… va las si pe voi sa vedeti cam cum sunt…

ma tot gandesc de ceva vreme sa incep sa-ti scriu… nu stiu daca am sa o fac, mi-ar placea insa…. ma atrage ideea unor ganduri aruncate-n neant, nicaieri, niciunde…

ma gandeam, blogul meu, de unde a plecat… nu mai stiu, chiar nu imi aduc aminte … si oricum, cred ca nici nu vreau sa-mi amintesc motivatia pentru care l-am pornit. era in alta viata, sub un alt soare, intr-o alta lume. care s-a dovedit pana la urma aceeasi…

suntem, cumva, condamnati, stii? nu neaparat ca ispasim, sau ca suntem pedepsiti, insa ma macina ganduri claustrofobice… parca suntem intr-un lift, cumva stim unde tresa ajungem, asteptam, dar uneori nu mai avem rabdare, timp, chef sa ajungem la destinatie…

deci am ametit. de azi dimineata zac aici la calculator, fara chef de mai nimic. feisbucu’ nu mai are secrete, forumurile de 4×4 nici atat, am gasit furnizori noi de piese pentru mitsu… parca-s lipit naibii de el… deja mi se invart prea multe in cap, creca-mi iau o pauza…. si e groaznic de cald… si e groaznic de luni… pfua…

nu v-am spus, saptamanile trecute am fost pana la tara sa duc oarece mobilier de bucatarie care nu mai trebuia unor veri/nepoti ce-or fi ei. prilej cu care am revazut dupa vreo 30-35 de ani niste locuri. sa mor eu daca nu m-am socat… de ce? pai simplu, de la faptul ca nu mai stiam sa ajung, desi locurile nu se schimbasera deloc-deloc pana la uluirea pe care-am avut-o la vederea curtii casei, pe care eu o pastram in amintire maaaaaaare si rotunda, umbrita de doi duzi imensi si am gasit-o mica si inghesuita, de-abia am bagat animala mea de masina inauntru, casa, schimbata, nah, au trecut totusi atatia ani peste ea… intr-un singur loc am regasit amintirile mele de o mie de ani, si anume in partea veche a casei, unde stateam cu matusi-mea si unchiu-meu si mancam/gateam/ce mai faceam noi pe-acolo… abia acolo am mai simtit un picut din suflul lor (s-au dus dragii de ei acum vreo zece ani, Dumnezeu sa-i hodine, amandoi au fost niste minunati, a murit intai coana-mare si apoi titica, mi-a si spus -pai eu ce sa mai fac dragul tatei aici, singur? ma duc si eu…) cumva…. i-am intrezarit, desi, de data asta aveam tavanul in cap, abia ma strecuram prin camarutele mici, dar da, mi-am adus aminte de momentul in care venea titica de la lucru, cu geanta lui de piele in care ne aducea paine aia neagra si buna, care isi impletea mirosul cu al pielii din care era facuta geanta… si coana mare imi taia o felioaie de paine si-mi punea magiun de prune pe ea… mmmmmmm… oooffffff, mi-a adus aminte Cristina cu menta ei de Tanacu… de amintirile astea… da chiar nu-mi venea sa cred cat de diferit arata curtea aia in mintea mea si cat e ea de fapt… ma uitam in jur si nu-mi credeam ochilor, ochii mei de copil de 6-7 ani prin care vazusem curtea aia… unde facusem o mie de tampenii, unde striga coana mare dupa mine de haulea valea si eu eram pitit in dud… doamne… DUDUL!!! am luat-o usor la zor pe verisoara care locuieste acum acolo, mah, da unde-s duzii? eheeeeee mai dragosule, i-am taiat de vreo douajdeani… mi-e rau.. si nucul? s-a uscat… ptiu drace, era falnic, in fundul curtii, prima mea casa din copac acolo a fost, i-am stricat lui titica o multime de scandurele numa bune de reparat prispa pentru casuta mea, nu s-a suparat, mi-a admirat munculita, a pus si el tesla sa mai indrepte strambaturile mele… dulgher de case, nu putea sa sufere cuiul batut stramb si scandura ne dreapta… eeehhhhh, mi-e tare dor de omuletii astia doi…. Dumnezeu sa-i odihneasca, tare buni au fost…

bah, am avut o revelatie!!!! azi e vineri!!!n eram croit ca e joi…. )
uraaaa, vine week-end-ul!!!!
phiiiiiiiiiiiiii….

se cheama ca-mi fac rau ca ma gandesc la momente care-au fost? de ce revenim mereu acolo unde -iata- toate semnele arata ca nu avem ce cauta? daca nu ai loc intr-o viata, de ce insisti sa-ti imaginezi ca poate, totusi? de cand si pana unde argumentele TALE au vreo relevanta pentru celalalt? doua cercuri, care au fost la un moment de timp tangente… mai degraba elipse, elipsa are doua diametre, nu? unul mai apropiat si unul foarte departat… si sunt cazuri cand elipsele se transforma in linii paralele…
the chance of no return…. ironic, ascult, CHRIS rea…

daaaa, pe la 1 azi dimineata a inceput lizuca sa latre…. la ce si de ce, numai ea stie… so… pe la doi jumate… nu m-a mai rabdat patul si am coborat… m-am infipt direct in calculator, am bazait pe forumurile 4×4, nimic nou sub soare siiiii, m-am decis sa va zic si voua  cu ce-mi umplu eu noaptea. pana una-alta, tigari. si ma  gandesc sa ma duc sa pun de-o cafea… teoretic ar trebui sa fiu inspirat, sa scriu, sa mama, sa tata. practic, mi-e mintea goala. scuzati va rog indecenta de-a o expune. abia astept sa se faca dimineata, sa ma duc la plimbarici. va tiu la curent cu trebusoarele. noh, ma duc sa fac o cafa.

incepe sa ma cuprinda nostalgia dupa locul asta… 2 mai? u know… satul ala de pe malul marii…. mi-e dor de locurile noastre… mi-e al dracului de dor de momentele in care incercam sa luam legatura cu ” babacii” prin telefonul -singurul- de la posta din 2 mai, aia de langa biserica- discutiile inevitabil plangacioase, haide mama, trimite-mi o suta, te rog, finnally, trimitea, doamne, cata bucurie, o zi sau doua nu mai adunam sticle goale sa le preschimbam in bautura sau fasole la alimentara…. geeeeez, ce vremuri…. nu aveam internet, bijoux se imbata si le explica granicerilor care-l recuperau de te miri unde ca el statea in cortul negru de pe plaja, doamne, la ilie, deep purple si andries… ganghistu si animalu, razvan si baietii de la tg mures, flavia, FLAVIA de la cluj, geeez, doamne, ce sani avea fata aia…..
amintiri….
bijoux, pe plaja, incera sa i-o traga unei fete, noi, nenorociti, zece metri mai in deal admiram peisajul, muream de ras….
theodora….
doamne, trupul ei gol, in apa translucida, geez, era slaba, avea insa sani, cur… era o nereida intru pieirea mea…am visat-o pe theo pana la sfarsit, pana cand am implinit visul… deja mi-e rau, de bine ce mi-e… vreau sa dorm, sa visez frumos, sa o caut pe teo, sa o iau in brate si sa-i spun cat de mult mi-a lipsit….cris? jocul de-a viata e catre final? sau?

nu stiu ce sa fac: sa scriu sau sa nu. sa spun sau sa nu. pana acum am tot ales sa nu. probabil ca asa voi face si in continuare. la un moment dat, un omulet tare drag mie mi-a recomandat sa vars intr-un alt blog. nici asta nu e o solutie. adevarul e ca se poate si aici, tinand lucrurile cumva mai departate. in fond, cine si cum ma poate opri sa aberez? sigur, hosterii mei (baieti faini, de la cluj) pot taia teava. auzi? ma framanta o chestie: dupa ce-o sa crap, ce s-o alege de blogul asta? ma gandeam ca atunci, cand simt ca nu mai poc, sa platesc dreaq hostingul pe vreo suta de ani… ) ce tampit sunt… mda, ma tot freaca ganduri morbide. o fi asta un semn ca o iau pe panta in jos? neah, nu-s breh pe panta in jos, sunt la… ah.. palier… da, citeam pe cand eram io mic (sa fi avut vreo 12-13 ani) o carticica de educatie secsuala pe care bunica-mea mi-a inmanat-o spre studiu si lamurire. siiii, acolo am aflat io ca femeile au palier… ) treaba buna… in fine, ce bateam campii? mai nimic… ma freaca gandul sa ma iau de scris… asta am mai spus, tot spun asta, numai ca nu ma simt suficient de copt, buboiul inca nu poate erupe. si pe vremea cand eram in institut, toti scriau de zor scenarii, erau in febra creatiei si io zaceam ca o floricica… asta e tare nasol: la mine, daca nu am chef, da stii, chef pe bune de o trebusoara… nu-mi iese. daca-i musai, o fac, dar in sila si in scarba si nu e ce trebe. nu cum trebe. nu cum as vrea. iar un loc comun, sunt absolut sigur ca si voi functionati la fel, doar de-aia suntem impreuna, nu? nu radea mah, cunosc oameni care sunt in stare sa performeze no matter what, au un job, il fac, corect si fara gres. nu e nemaipomenit, nu e nimic iesit din comun. e corect. sa mai spun ca sunt domenii in care precizia e cea mai putin importanta? si ca vibratia e lucrul cel mai dorit?

gadurile, dorurile, imaginile, astea nu-mi dau pace… ma cutreiera senzatii si nu stiu unde sa le pun. sigur, si intrebari. care vor ramane neraspunse (cel putin la momentul asta sunt sigur de asta) niciodata. e nasol sa ai intrebari dintr-astea. in mod normal astepti raspunsuri. numai ca eu nu le mai astept. sunt cu intrebarile la mine, le tin bine varate prin diverse sertarase (saracul tata, el obisnuia sa-mi frece mintile cu sertarasele memoriei, care trebuie umplute cu stiinta de carte bah!) . hm, mi-e dor de tata, din nefericire, fac parte dintre oamenii care traiesc cu regretul ca nu si-au inteles tatal decat atunci cand nu mai era nimic de facut. sigur, era un tip foarte autoritar, aparent distant, numai ca ma iubea absolut, iar tampitul de mine nu a inteles asta decat atunci cand, pe patul de moarte fiind, intr-un soi de coma, nu stiu daca nu mai vroia sau chiar nu mai recunostea pe nimeni, in momentul in care am intrat in camera, s-a luminat tot si mi-a spus: baiatul tatii, ai venit…. mi-e tare dor de el… un “adevarat”, tata, spre deosebire de mine nu a facut compromisuri, nu stiu daca neaparat trebe sa trec la pozitive sau la negative chestia asta, cumva trebe -dupa mine- sa faci o medie intre compromis si ne, dar la dracu, asta fac tot timpul, medii peste medii… mi-e prea limpede… cred ca nu poti avea traseul pe care-l vrei si atunci … media…. calea de mijloc e imparateasca, nu? im, viata e frumoasa, trebuie doar sa intelegi pasii pe care-i faci. anticiparea e buna. nici prea multa… MEDIA… ) rad si eu de mine si de mintea mea… sucita dupa cum spuneam. am aberat destul? ok, pe maine dara…

nu doar ca-i luni, e si inceput de an… e jaaaale! glumesc desigur. ma uit cu optimism la anul asta, sper sa fie mult mai bun decat cel care-a trecut, sper sa apuc sa fac mai multe lucrusoare, sper sa ma pot ocupa de toate cele cu mai mult spor. sper.
sper sa vad mai des locuri si oameni dragi, sper sa pot visa mai mult, sper …
foarte multa speranta anul asta observ… om trai si om vedea…