nu v-am spus, saptamanile trecute am fost pana la tara sa duc oarece mobilier de bucatarie care nu mai trebuia unor veri/nepoti ce-or fi ei. prilej cu care am revazut dupa vreo 30-35 de ani niste locuri. sa mor eu daca nu m-am socat… de ce? pai simplu, de la faptul ca nu mai stiam sa ajung, desi locurile nu se schimbasera deloc-deloc pana la uluirea pe care-am avut-o la vederea curtii casei, pe care eu o pastram in amintire maaaaaaare si rotunda, umbrita de doi duzi imensi si am gasit-o mica si inghesuita, de-abia am bagat animala mea de masina inauntru, casa, schimbata, nah, au trecut totusi atatia ani peste ea… intr-un singur loc am regasit amintirile mele de o mie de ani, si anume in partea veche a casei, unde stateam cu matusi-mea si unchiu-meu si mancam/gateam/ce mai faceam noi pe-acolo… abia acolo am mai simtit un picut din suflul lor (s-au dus dragii de ei acum vreo zece ani, Dumnezeu sa-i hodine, amandoi au fost niste minunati, a murit intai coana-mare si apoi titica, mi-a si spus -pai eu ce sa mai fac dragul tatei aici, singur? ma duc si eu…) cumva…. i-am intrezarit, desi, de data asta aveam tavanul in cap, abia ma strecuram prin camarutele mici, dar da, mi-am adus aminte de momentul in care venea titica de la lucru, cu geanta lui de piele in care ne aducea paine aia neagra si buna, care isi impletea mirosul cu al pielii din care era facuta geanta… si coana mare imi taia o felioaie de paine si-mi punea magiun de prune pe ea… mmmmmmm… oooffffff, mi-a adus aminte Cristina cu menta ei de Tanacu… de amintirile astea… da chiar nu-mi venea sa cred cat de diferit arata curtea aia in mintea mea si cat e ea de fapt… ma uitam in jur si nu-mi credeam ochilor, ochii mei de copil de 6-7 ani prin care vazusem curtea aia… unde facusem o mie de tampenii, unde striga coana mare dupa mine de haulea valea si eu eram pitit in dud… doamne… DUDUL!!! am luat-o usor la zor pe verisoara care locuieste acum acolo, mah, da unde-s duzii? eheeeeee mai dragosule, i-am taiat de vreo douajdeani… mi-e rau.. si nucul? s-a uscat… ptiu drace, era falnic, in fundul curtii, prima mea casa din copac acolo a fost, i-am stricat lui titica o multime de scandurele numa bune de reparat prispa pentru casuta mea, nu s-a suparat, mi-a admirat munculita, a pus si el tesla sa mai indrepte strambaturile mele… dulgher de case, nu putea sa sufere cuiul batut stramb si scandura ne dreapta… eeehhhhh, mi-e tare dor de omuletii astia doi…. Dumnezeu sa-i odihneasca, tare buni au fost…

is cumva mut. m-am trezit in dimineata asta, am dat drumul la televizor si …… puscalau pe stiri, a murit madalina manole… in fine, mi-am facut cafeaua, am luat laptopul si m-am apucat sa bazai pe siteurile de dimineata iar in timpul asta auzeam pe fundal stirile. si mi-am dat seama de diferenta imensa intre ce arata fata asta si ce se intampla inauntrul ei. uriasa distanta. colosala. intre exterior si interior era de fapt lupta dintre viata si moarte. nu stiu, is ravasit de adevarul asta strigat dincolo de moarte…
si de cat de mult si cat de putin poate duce un om.
probabil echilibrul dintre interior si exterior are un caracter atat de fragil incat poti sa-l urnesti doar cu cateva grame …

“Primeşte-le catedrală frumoasă
pe limba clopotului tău, primeşte-le
Ajută-mă catedrală frumoasă,
văzuta de mine în alt oraş
Dă-mi liniştea, catedrală frumoasă,
şi altfel de moarte.”

Nichita Stanescu, Despre Starea de Zbatere, 1972

Dumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca…

bah, ma strabateau pe ziua de ieri niste ganduri ciudate rau… mai ales din pricina unui amic, aflator intr-o situatie destul de curioasa… in mod straniu, nu face ce ar trebui sa faca, ezita, se tot gandeste si se razgandeste… vroia sa stie de la mine ce-ar fi de facut… doamne, cum sa-ti spun eu omule ce sa faci? ajung sa cred ca pe masura ce imbatranim ne e din ce in ce mai teama de decizii. ne e frica, ne e sila, ne e in toate felurile. adica , maturizarea inseamna sa poti evita mai usor deciziile? nu pot sa uit determinarea si nepasarea cu care luam decizii acum 20 de ani…. so, azi, e din ce in ce mai greu, sunt din ce in ce mai multe chestiuni de luat in consideratie, cumva am senzatia ca ne dam la o parte din calea vietii noastre si acordam prea mult timp vietii altora… repet, poate fi doar o senzatie de-a mea, dar traiesc cu impresia depersonificarii, a pierderii propriei personalitati in favoarea contextului, media, media este cea care conteaza, climatul general, care poate fi pe alocuri colturos dar overall e ok.. OK? de asta avem o viata? sa o ducem ok? cum iti e? ok.. eh.. si de-aici incep sa curga mizerii… pe care acum 20 de ani le-ai fi respins cu doua maini… nu e deloc ok… dar deh, avem experienta, noi putem spune ca OK inseamna ca e cazul sa lasi farul la tanc mai jos, ce dracu mah, nimeni nu-i perfect, nu asa? ai si tu bubele tale, altii pe-ale lor, important e sa fie ok… pe dracu. ghem. de parca am avea douajdevieti si da, e ok, nu-i problema, mai e timp sa refaci, sa retraiesti, sa… pe dracu! din momentul primului tipat nu mai e timp. niciodata nu e timp pentru pierdut timpul… moama, ce intelept sunt dimineata asta, auzi la mine, din putza gandirii.. ) ce misto suna zicerea aia: live fast, die young…
cumva de invidiat, cumva de privit suspicios, prioritatile conteaza, nu-i asa? mah, io unu cred ca intr-o viata anterioara am fost hippiot si am murit la woodstock dintr-o OD… ) m-am reincarnat acu in tata responsabil… ) gata, capu’ la fund, ma duc sa opresc apa din curte, am baltit destul, si sa vad ce construiesc de mancare pe ziua de azi pentru ploduleti. idei, sugestii, ceva?

apoi dears, nu puteam sa las sa treaca ziua asta fara sa urez si eu La Multi Ani constantinilor si elenelor care imi trec pragul… so, sa va bucurati de viata, sa fiti iubiti, sa aduceti in fiecare zi bucurie in viata celor dragi! La Multi Ani!

soooo, dupa cateva zile in care nu am avut chef de nimic, am reusit sa ma adun si sa umblu nitelus pe la pozutele pe care le-am facut zilele trecute la horezu. nu mai are rost sa spun cat de mult imi place zona aia, va povestesc asa, pe scurt ca am urcat sambata pe vf. romanu, ma rog, pe langa, din motive de zapada prea mare si din cauza lipsei unei masini de backup mi-am spus ca mult mai sanatos este sa fiu cumintel drept pentru care nu am incercat ascensiuni prea curajoase. in orice caz, am avut o zi superba, un soare absolut magnific, cald, iar in timpul asta, la cativa metri de noi era zapada de jumatate de metru, un metru pe alocuri. ceva incredibil. in fine, ne-am sorit o vreme, am coborat inapoi in horezu, si dupa amiaza, ne-am pornit pe dealurile din spatele casei, unde am gasit o primavara in adevaratul sens al cuvantului, asa ca a fost o zi care-a avut si zapada si muuuult verde… ce sa zic, va las sa va uitati, nu-s in cea mai buna dispozitie de scris, am un rasarit rebel pe creieri si, desi stiu ca o sa apara, nu ma pot impiedica sa-mi fie dor… so, las pozutele sa va spuna povestea zilelor petrecute la horezu…

De aici, de la Horezu, unde-am ales sa petrecem sarbatorile de paste, vreau sa va urez tuturor un paste fericit, luminos si impacat. Hristos a inviat!

…..
apoi dears… mai frumos decat vorbi vulpitza… niciodata-niciodata nu as putea…. chiar v-a povestit cu drag si pricepere. nu stiu sa spun mai frumos, pot insa sa va urez si eu o viata frumoasa, potrivita fiecareia dintre voi… pentru ca….

so fetelor, finca e 1 martie si finca n-am pozat ghiocei si alte cele, m-am gandit sa va ofer o pozuta de sambata, de pe coclauri, dar care in mintea mea prinde un pic din ce inseamna asteptarea si speranta vremurilor mai bune. va doresc tot binele din lume si sa va bucurati de fiecare minutel din viata voastra!

initial am vrut sa-i spun postului astuia “despre futut”. nu e chiar despre asta. nu stiu despre ce e vorba. poate despre felul in care intelegem sa vedem lumea. din pat.
citeam comentariile de pe blogul unei fete care tocmai ce se despartise de EL si o amica ii povestea despre ideea ca fusese “doar” un “futai exceptional”. geez, e onorant. si inaltator. sa fii asta.
e lunga rau treaba si tresa plec sa duc copilul la scoala. revin. nu stiu daca azi, sau maine, sau cand, sper sa nu uit ce-am gandit, si sper sa si public articolul asta. nu, nu cred ca am sa ma intorc azi, am treburi in oras. nu public nimic, il salvez in drafts si vede el luminile rampei altadata. dar le va vedea. sunt sigur.
… leitar, de pe calculatorul lu’ nasu:
cumva m-am mai indepartat de starea in care eram “proaspat” dupa citirea vietii fetei de care va zic.
incerc sa revin, unde eram? aaa, da, la futaiul exceptional. sigur, cred ca oricine poate imparti oamenii in felul asta. dar cred ca cel mai degraba poti face asta atunci cand iti permiti sa poti imparti prioritatile dupa acest numitor. un futai oarecare, casual, mai mult sau mai putin multumitor, unul mai special, unul exceptional. trebuie sa ai aroganta varstei si dispozitia mentala sa trasezi genul asta de jaloane prin viata.
sunt insa si momente in care futaiul secolului este asa doar pentru unul din cei doi, pentru celalalt este intregul, jumatatea intregita, inceputul si sfarsitul, inger si demon in the very fucking same time. atunci e grav. de fapt, atunci e grava despartirea. o despartire e mereu grea, insa una e sa uiti futaiul secolului si sa revii in banalul futut de buna ziua si cu totul alta sa uiti viata. e adevarat, viata e un lucru care nu se uita, it comes natural, ar zice unul, numai ca e dificil (si asta e putin spun spus) sa reinveti mersul pe jos dupa ce-ai zburat.
ma gandeam, citesc oarecate bloguri si ma distrez, sufar, visez, sper si plang dimpreuna cu truditorii lor. din cateva transpare un mod de a vedea lucrurile pe care nu il voi intelege niciodata, mi-e limpede. intr-o alta viata am avut ocazia sa incerc pe pielea mea o atitudine “sportiva” asupra lumii gen next please. inevitabil ajungem la ce intelege fiecare prin iubire. nu cred ca se poate defini asta. unii au nevoie de cineva sa le care apa, altii de cineva care sa le plateasca facturile, unii de o prezenta. e mult prea complex si din pacate inghite mult prea multe sensuri posibile cuvantul asta, iubire. de aia s-a inventat fututul. mdeah, numai ca avem o problema; nu doar futem, ne si cantarim. trebe multa intelepciune sa tragi linia intre prea multele componente ale iubirii. am descoperit ca exista oameni care se iubesc pe sine. astia-s cei mai castigati, fara ca asta sa fie o dovada de egoism. se iubesc, dar pentru asta ei inteleg sa-i futa pe altii. pentru ca fututul le face bine. le da o stare buna. so, il practica. ce-are asta de-a face cu iubirea? nu-l/o iubesc, doar il/o fut. o categorie interesanta, de oameni, asta. au dureri, dar dragostea de sine invinge.
altii amesteca lucrurile. in proportii diferite si individualizate. unora le pasa de futut. e important cat, cum, de cate ori. altora nu. pana la urma si la coada, reteta fericirii e legata de proportiile amestecului dintre iubire si futut.
inca o treaba: atat timp cat poti cantari fututul (ok, nasol, of the century, etc) no iubire involved. desigur, iubire pentru celalalt. right, o sa ziceti ca nu-i asa. ok. eu asta am ajuns sa cred. atat timp cat numeri, atat timp cat faci lucruri doar pentru a-l impresiona pe celalalt, atat timp cat cuantifici timpul petrecut, cat faci diferente cat iti tii relatia ocupata cu genul asta de noxe is not about love. e despre futut.
daca de la futut pleci (si nah, secolul vitezei, ajungem acolo imediat, nu “pierdem timpul”) ai sansa sa ajungi tot acolo.
e un cerc vicios. si e mult mai lung, creca am sa mai reviu asupra sujectului.

nah, io atat am avut de futut azi. )